Realizezi cat esti de singur,abia atunci cand simti ca sufletul iti plange intr-o disperare surda,iar langa tine nu e nimeni sa te stranga in brate,sa-ti spuna o vorba care sa-ti alunge tristetea,cineva care sa zugraveasca pe chipul tau macar un zambet fals.
Pleci capul in jos,iar din ochii tai se desprind mii de lacrimi amare, lacrimi ce desprind farame din inima ta.
Atunci stai singur in monotonia camerei, incercand sa gasesti o speranta, dar te intrebi pt. ce, pt. ce ti-ai mai dori sa te ridici de jos cand stii ca toate vor fi la fel.
Lipsit de putere,cu tristete in suflet si lacrimi pe obraz,realizezi ca poate nu are nici un rost.
Te simti dezamagit,te intrebi de ce viata ta e cladita pe un morman de suferinte,de ce trecutul il simti ca in ziua cand toate s-au petrecut ?
Cauti cu disperare un raspuns,vrei sa-ti gasesti puterea de a putea spera,dar constati ca nimic nu mai are rost,ca viata ta e o epava,iar pt. tine trecutul s-a oprit intrun prezent etern... Te intrebi,poate,cine e vinovat de toate astea,dar intrebarea ramane fara raspuns.
Iti analizezi viata si iti dai seama ca in mare parte esti vinovat de tot ce ti s intampla,poate ca intr-un fel e felul vietii de ati cere o plata pt toate greselile pe care le-ai facut.. iar tu nu mai poti schimba nimic, poate doar sa-ti accepti destinul asa cum e fara sa schimbi nimic.
"